Rezistența la antibiotice: Stare de fapt

Dr. Alex Godra

„Mi se pare incredibil faptul că medicii încă mai prescriu antibiotice doar pe baza simptomelor pacienţilor, aşa cum o făceau şi atunci când antibioticele au intrat prima dată în utilizarea de rutină, în perioada anilor 1950.”

Lord Jim O’Neill – fost director al Comisiei Internaţionale
de Investigare a Rezistenţei la Antibiotice

Rezistenţa la antibiotice este prezentă în fiecare ţară şi reprezintă una dintre principalele ameninţări cu care se confruntă societatea umană în prezent. În lipsa unor antibiotice eficiente pentru prevenirea şi tratarea infecţiilor, anumite proceduri medicale (transplantul, chimioterapia, alte proceduri chirurgicale etc.) devin foarte complicate şi vor asocia un risc crescut de eşec.

Conform ECDC (Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor din UK), rezistenţa germenilor la antibiotice este în creştere la nivel european, dar nu este peste tot la fel, existând variaţii în funcţie de speciile bacteriene, de tipurile de antibiotice şi de regiunea geografică.
Țările din nordul Europei înregistrează valori mai scăzute, iar cele din sudul şi din estul Europei, valori mai ridicate.

Diferenţele s-ar putea explica prin procedurile diferite în prescrierea şi utilizarea de antibiotice, prin mijloacele utilizate pentru controlul şi prevenirea infecţiilor şi prin modul de utilizare a serviciilor medicale.

Impactul rezistenţei la antibiotice este estimat astăzi la 700.000 de decese anual, pentru anii 2050 estimându-se un număr anual de 10.000.000 de decese, iar pierderile financiare globale, la peste 100 trilioane de dolari. Reducerea suprautilizării sau a utilizării greşite a antibioticelor este necesară pentru a stopa apariţia bacteriilor multidrog rezistente. UE recomandă: îmbunătăţirea prescripţiei de antibiotice (inclusiv prescrierea de antibiotice doar atunci când este necesar), stoparea automedicaţiei în ţările unde antibioticele se pot elibera fără reţetă, respectarea dozelor recomandate, stoparea suprautilizării/utilizării greşite a antibioticelor în agricultură și domeniul veterinar.

Soluţie practică pentru medici

Studiile arată că aproximativ unul din doi pacienţi primesc antibiotice în mod eronat, iar 80-90% dintre antibiotice sunt prescrise, în sistemul de asistenţă medicală primară, preponderent pentru infecţii virale, în care antibioticele nu funcţionează. Sub presiunea pacienţilor sau a aparţinătorilor, medicii tind să prescrie antibiotice în mod excesiv sau inutil.

Pentru reducerea prescripţiei excesive de antibiotice s-a introdus, în special în ţările din nordul şi vestul Europei, testarea proteinei C reactive (CRP), un aliat în această luptă. Măsurarea acestei proteine este utilă în managementul clinic al pacientului cu simptome de infecţie, deoarece poate să ajute la diagnosticarea diferenţială dintre o infecţie virală și una bacteriană şi astfel să reducă prescripţia excesivă de antibiotice. De asemenea, proteina C reactivă se poate utiliza pentru a monitoriza răspunsul pacientului la tratament. O valoare mică a proteinei C reactive (sub valoarea de cut-off) indică faptul că antibioticul nu este necesar. Testarea se efectuează, de obicei, în cabinetul medicului sau în ambulator, iar pacientul primeşte rezultatul şi soluţia terapeutică pe loc.

În unele cazuri, există o oarecare reticenţă la utilizarea proteinei C reactive deoarece nu poate identifica germenele implicat în etiologia bolii (de exemplu, în pneumonie). Dar nici radiografia pulmonară nu face acest lucru şi totuşi se efectuează, pentru a vedea dacă pacientul are germenele infiltrat pulmonar şi a sprijini un diagnostic. De asemenea, se consideră că proteina C reactivă nu are o validitate suficient de bună (sensibilitate şi specificitate). Totuşi, studiile au arătat că prin utilizarea proteinei C reactive împreună cu evaluarea semnelor şi simptomelor pacienţilor se îmbunătăţeşte calitatea diagnosticului.

Din 2014, NICE (Institutul Naţional pentru Excelenţă în Sănătate şi Îngrijire din Marea Britanie) a recomandat tuturor medicilor de familie utilizarea proteinei C reactive în infecţiile de tract respirator inferior, pentru a putea stabili dacă pacientul are sau nu nevoie de antibiotice.

Avantajele utilizării de teste rapide sau POC (point-of-care – teste efectuate la „capul bolnavului”, de obicei pe echipamente medicale de dimensiuni mici – ex: glucometrele), constau în:

• creşterea încrederii pacientului în medic şi a complianţei la tratamentul medical - astăzi, tot mai mulţi pacienţi „ştiu ce boală au şi ce tratament trebuie să primească” şi vin la medic pentru „confirmarea propriilor idei”; dacă medicul poate efectua un test rapid la cabinet, îi poate explica pacientului soluţia medicală aleasă, crescând astfel încrederea pacientului în medic şi complianţa la tratament;

• facilitarea stabilirii diagnosticului corect;

• reducerea timpului pentru stabilirea diagnosticului corect, precum şi costurile adiţionale asociate reconsultului.

Pentru mai multe informații contactați dr. Alexandru Cătălin Godra la e-mail: alexgodra@gmail.com. O versiune completă a articolului, cu trimiteri bibliografice și un Ghid practic de utilizare a proteinei C reactive poate fi descarcată pe https://diviziapentrumedici.ro/