2018 aduce noi programe de screening și finanțări de 200 milioane de euro
26-01-201829 de programe naționale de sănătate sunt în derulare în perioada 2017-2018, 15 dintre acestea fiind finanțate de Ministerul Sănătății, iar restul de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Pentru 2018, Ministerul Sănătății a anunțat deja o dublare a bugetului Programului național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei, care va atinge astfel o valoare de peste 41 de milioane de lei. De asemenea, ministerul a mai anunțat că, în 2018, va demara cinci programe naționale de screening.
Acestea vor beneficia de o finanțare europeană nerambursabilă de peste 191 de milioane de euro, care vor fi alocate astfel:
- 47 de milioane de euro pentru Programul național de depistare a cancerului de col uterin. Din suma totală, 5 milioane de euro vor fi alocate, în primă etapă, elaborării metodologiei programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin (HPV/ Babeș Papanicolau) și formării personalului medical implicat în derularea programului. În a doua etapă, vor fi alocate câte 10,5 milioane de euro pentru fiecare regiune de dezvoltare în care va fi implementat programul.
- 25 milioane de euro pentru Programul de depistare, stadializare și acces la tratament al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor cu virusuri hepatitice B/D și C. În prima etapă vor fi alocate 5 milioane de euro pentru elaborarea metodologiei de screening, iar în a doua etapă, câte 10 milioane pentru fiecare proiect (care va acoperi câte două regiuni de dezvoltare), prin care se va asigura finanțarea testării în vederea depistării cazurilor de infecție HVC și HVB, prin teste rapide (Ac anti VHC, Ag Hbs, Ac anti Hbs), și finanțarea investigațiilor, tratamentului și follow-up-ului pentru pacienții depistați cu infecții cronice.
- 21 milioane de euro pentru Programul național de depistare a cancerului de sân. Schema de alocare este similară: 5 milioane pentru organizarea unui centru de referință pentru programele regionale de screening, formarea personalului și elaborarea metodologiei, urmând ca, în etapa ulterioară, de implementare a programelor regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce, să fie alocate câte 8 milioane de euro pentru fiecare proiect (acoperind câte două regiuni de dezvoltare).
- 19 milioane de euro pentru Programele și serviciile de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce prenatal (3 milioane de euro pentru dezvoltarea registrelor naționale și pentru formarea profesională specifică, iar restul de 16 milioane de euro pentru implementarea propriu-zisă a programelor).
- 15 milioane de euro pentru Programele de depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente. În cadrul proiectului, 500 de cadre medicale vor beneficia de programe de formare, iar 70.000 de persoane, de servicii de sănătate.
Alocările bugetare ale tuturor programelor naționale de sănătate care se vor derula în 2018 urmează să fie stabilite la începutul anului.