Congresul Național cu participare internațională pentru Studenți, Farmaciști si Medici Rezidenți GALAMED 2018

22 mar 2018 | ora 12:00 Galați http://galmed.ssmg.ro/

Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi, în colaborare cu Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați, organizează Congresul Național cu participare internațională pentru Studenți, Farmaciști şi Medici Rezidenţi GALMED 2018

Termenul limită de trimitere a abstractelor este 1 martie 2018, iar înscrierea se va face pe site-ul evenimentului, ca participant activ sau pasiv.

http://galmed.ssmg.ro/inscriere/inscriere-participanti-activi/

Ediția a VIII-a se va desfăşura în perioada 22 – 25 Martie 2018 şi va cuprinde trei domenii medicale: Medicină Generală, Medicină Dentară și Farmacie. Numărul de participanţi a fost estimat pentru această ediţie la 400 de studenţi, medici rezidenţi, medici dentiști, farmacişti, asistenți medicali și moașe, la care se adaugă distinşii noştri invitaţi.

Congresul se va desfăşura pe durata a patru zile. Acestea vor fi destinate, atât conferințelor și workshop-urile pe teme de interes actual din domeniul sănătății, cât și prezentărilor de lucrări ştiinţifice.

Congresul este creditat cu puncte de Educație Medicală Continuă și puncte de Educație Farmaceutică Continuă. Cartea de abstracte va fi cotată ISSN.