Protocoalele de transfer interspitalicesc, între teorie şi practică

Protocoalele de transfer interspitalicesc sunt gestionate prin Ordinul nr. 1091 din 2006, legislaţia fiind foarte acoperitoare pentru pacienţii în stare critică. În esenţă, actul normativ defineşte cadrul în care un pacient aflat în stare critică poate beneficia de un transfer interclinic, atunci când unitatea în care este internat nu deţine competențele şi dotările necesare pentru tratarea acestuia. Complementar, ordinul mai prevede cine este medicul responsabil de organizarea transferului (prin funcţia şi competențele deţinute) şi, mai ales, necesitatea existenţei unor acorduri de colaborare între unităţile spitaliceşti. Aceste acorduri stabilesc regulile de transfer, procedurile de lucru și datele de contact necesare. În general, acordurile de colaborare între unitățile sanitare arondate unui spital regional de urgență sau între unitățile sanitare dintr-un județ şi spitalul județean funcţionează, iar regulile se respectă.

Pentru numeroase alte cazuri realitatea diferă. Dacă pentru cazurile urgente (instabilitate hemodinamică şi pericol vital iminent) legislaţia prevede iniţierea transferului fără acordul spitalului primitor (care nu are dreptul să refuze − Art. 6), pentru restul situaţiilor acordul trebuie obţinut înaintea începerii transferului. Astfel, de multe ori, ambulanțele se transformă în taxi şi transportă pacienţii între diverse unităţi, pe o logică ce transcende legislaţia. Acordurile prevăzute de lege nu sunt întotdeauna funcţionale, din motive care ţin de lipsa locurilor, patologie, prognostic etc. Mai mult, unele transferuri nu au caracter „critic” şi sunt generate de presiunea aparţinătorilor (cu precădere transferurile din provincie către centrele universitare). Prin urmare, succesul transferului cade în sarcina medicului curant, care foloseşte propriile relaţii şi contacte pentru a facilita obţinerea acceptului.

Ce e de făcut? Transferurile interspitalicești s-ar îmbunătăţi considerabil dacă unitățile ar depune mai mult efort pentru stabilirea acordurilor de transfer, inclusiv semnarea unor acorduri multiple, pentru a avea permanent alternativă. De asemenea, este relevantă desemnarea unui responsabil cu autoritate şi crearea unui canal oficial de comunicare între unităţi.