Program național de screening al cancerului de sân
10-05-2017România are nevoie de
Un program național de screening al cancerului de sân
Incidența afecțiunilor oncologice feminine în România înregistrează o valoare peste media europeană, fenomen alimentat de lipsa unor programe naționale de investigații pentru depistarea precoce a cancerelor. Este concluzia a aproape 90% dintre specialiștii ginecologi și medicii de familie care au participat la primul studiu de amploare asupra afecțiunilor oncologice feminine în țara noastră, realizat la inițiativa Coaliției pentru Sănătatea Femeii.
Studiul a abordat importanța educației și prevenției, în ceea ce privește cancerul de col uterin, ovarian și de sân, dintr-o dublă perspectivă – a medicilor și a potențialelor paciente –, evidențiind o serie de probleme specifice. Astfel, în timp ce 63% dintre medicii ginecologi afirmă că nivelul scăzut de educație al pacientelor în zona de prevenție este principala problemă cu care se confruntă, 90% dintre femeile intervievate în cadrul studiului au declarat că nu au participat niciodată la vreun program de screening. Este explicabil în condițiile în care 85% dintre participante nu știau, de exemplu, despre existența programului gratuit de screening pentru cancerul de col uterin, care a fost lansat de Ministerul Sănătății în august 2012 și s-a desfășurat la nivel național pe o durată de 5 ani.
Medicii intervievați susțin că fondurile insuficiente și promovarea ineficientă a importanței prevenției sunt cauzele care favorizează descoperirea târzie a celor trei tipuri de cancere. Este un fapt confirmat și de cercetarea GfK România, din 2014, asupra incidenței afecțiunilor oncologice la nivel național, care arăta că un medic specialist oncolog din România consulta lunar, în medie, peste 40 de paciente cu cancer de sân, iar aproximativ o cincime dintre acestea erau paciente nou-diagnosticate, majoritar în stadiul 2 și 3.
Inițierea unui program național de screening pentru depistarea timpurie a cancerului la sân este critică în condițiile în care această afecțiune reprezintă prima cauză de deces prin cancer în rândul femeilor în România, rata mortalității fiind cu 25% mai mare decât media înregistrată la nivelul Uniunii Europene. Studiul a mai evidențiat însă faptul că, pentru ca un astfel de program să-și atingă obiectivele, este necesară o promovare mai eficientă a ințiativelor deja întreprinse și creșterea nivelului de conștientizare în rândul populației a importanței controalelor medicale periodice.