Policlinicile sociale, un model cu potențial de replicare

28-06-2017

Policlinicile sociale încă reprezintă un concept relativ nou pentru sistemul de sănătate autohton. Este o noutate care nu ține însă atât de factorul timp – prima policlinică socială din România funcționează din 2011 – cât de aria de adoptare a acestui model de furnizare a serviciilor medicale la nivel național. În prezent, Bucureștiul nu este doar primul, ci și singurul oraș din România în care funcționează policlinici sociale.

Este adevărat că, dacă privim situația din punct de vedere socioeconomic, capitala are o concentrare mare de persoane fără adăpost sau care nu beneficiază de asigurări medicale, de angajați cu salariu minim pe economie și de pensionari cu nevoi medicale ce depășesc pachetul garantat de asigurările de stat.

Din păcate, există însă în țară numeroase alte zone defavorizate, în care nevoia populației de servicii medicale gratuite sau la tarife reduse este acută. În astfel de situații, policlinicile sociale pot reprezenta o soluție pe termen lung, prin co-implicarea entităților administrativ-teritoriale și a mediului privat și prin responsabilizarea societății civile. Sună complicat, dar rezultatele justifică efortul: prima policlinică socială înființată de Fundația „Regina Maria” în capitală a furnizat, în șase ani de activitate, peste 20.000 de consultații gratuite și a tratat mai mult de 2.000 de pacienți (dintre care 600 sunt bolnavi cronici care primesc tratament medical lunar). Cea de a doua policlinică, înființată în urmă cu doi ani și adresată persoanelor cu venituri mici și foarte mici, a oferit deja peste 11.000 de consultații.

Cum funcționează? Pe baza sponsorizărilor, a donațiilor, prin redirecționarea a 2% din impozitul pe venit și datorită contribuțiilor pacienților plătitori – a doua policlinică contribuie financiar la susținerea activității primei policlinici. Tot profitul este direcționat către acoperirea cheltuielilor operaționale, medicii și asistentele lucrând pe bază de voluntariat.

Pentru a beneficia de serviciile policlinicilor, pacienții trebuie să facă dovada faptului că nu au asigurări medicale, că nu au venituri sau că au venituri mici (cazuri în care se utilizează grile de tarife diferențiate).

Este acest model replicabil? Înființarea celei de a doua policlinici sociale, în 2015, de către Fundația „Regina Maria” este o confirmare în acest sens. Mai mult, anul trecut, edilii sectorului 4 al capitalei și-au anunțat intenția ca, din 2018, să înceapă construirea unei policlinici sociale care să funcționeze în baza unui parteneriat public-privat.

Este deci posibil şi, cel mai probabil, nu doar în București!