Încotro se îndreaptă roboţii medicali

Robotica medicală cunoaște o dezvoltare accelerată în ultimele trei decenii.

Creaţii tehnologice de vârf ale anilor ‘80 - ‘90, precum Arthrobot (utilizat în ‘83 - ‘84 pentru intervenţii chirurgicale ortopedice), PUMA (care și-a făcut debutul în neurochirurgie în ‘85), ProBot (folosit pentru operaţii de prostatectomie din 1992) etc. au devenit însă exponate în muzeele de tehnică medicală. Prezentul aparţine unor mașini complexe precum da Vinci, care domină piaţa sistemelor robotice medicale la nivel mondial.

O piaţă care, potrivit estimărilor Markets & Markets, va atinge până în 2020 o valoare de 11,4 miliarde de dolari și în care roboţii chirurgicali își vor menţine cea mai mare cotă, secondaţi de sistemele de reabilitare și recuperare.

Raportul “Healthcare Robotics 2015-2020: Trends, Opportunities & Challenges”, realizat de Robotics Business Review, împarte roboţii medicali în trei mari categorii:

• roboţi care oferă pacienţilor îngrijire directă (roboţii chirurgicali și cei pentru medicină recuperatorie);
• roboţi care asigură asistenţă indirectă (roboţi de aprovizionare cu medicamente și instrumentar medical);
• roboţi care asigură îngrijire la domiciliu (roboţi de asistenţă și soluţii robotice de teleprezenţă).

Sistemul de clasificare nu include însă noile dispozitive, care se încadrează cu greu în categoriile definite mai sus, cum ar fi, de exemplu: Pepper, un robot umanoid conceput să recunoască emoţiile umane, capabil să înţeleagă 20 de limbi și care este utilizat ca recepţioner în spitale; sau Veebot, o roboasistentă specializată în recoltarea de sânge, cu o acurateţe de 83% în identificarea venei; sau PARO, un robot terapeutic interactiv livrat sub forma unui pui de focă, destinat reducerii stresului pacienţilor.

Este adevărat, nu toate noutăţile tehnologice se încadrează în astfel de zone de graniţă, ci aduc îmbunătăţiri majore în domenii consacrate, cum sunt, de exemplu: roboţii TUG, care furnizează 24/7 medicamente și echipament medical, monitorizând respectarea condiţiilor de recepţie și trasabilitate a livrabilelor; robotul de dezinfectare Xenex, care asigură scăderea drastică a riscului de infecţie în spitale (70% conform unei statistici a Westchester Medical Center); RIBA (Robot for Interactive Body Assistance), primul robot din lume care poate să mute o persoană cu dizabilităţi din pat în scaunul cu rotile.

Multe alte sisteme noi completează minusurile unor nume consacrate în robotica medicală: Alf-X este un sistem de monitorizare a mișcării globilor oculari ai chirurgilor, controlând consola și endoscopul robotului da Vinci și mutând automat camera astfel încât să menţină zona de interes în centrul ecranului; sistemul STAR (Smart Tissue Autonomous Robot) utilizează o cameră 3D cu sistem de iluminare propriu, fiind specializat strict în realizarea suturilor de ţesut.

Astfel de „adaosuri” prefigurează o tendinţă importantă de evoluţie în robotica medicală actuală: crearea unor sisteme capabile să preia sarcinile repetitive, care pot fi automatizate. Ideea este ca procedurile chirurgicale de rutină să fie preluate de roboţi, ajungându-se în timp la crearea unor sisteme autonome, care să realizeze automat anumite proceduri. Ideea este însă privită cu reticenţă atât de medici, cât și de pacienţi, care susţin că este necesar controlul uman permanent. Partizanii autonomiei complete susţin că situaţia este similară cu cea întâlnită în domeniul automobilelor inteligente capabile să se conducă singure - mașinile pe care le conducem integrează din ce în ce mai multe sisteme automate de control (ABS, cruise control etc.) care facilitează trecerea către pilotul automat, testat intensiv de marii producători auto. Rămâne de văzut dacă vor avea dreptate.