Cum s-a născut bio-imprimanta 3D de la Timișoara?

24-01-2017

Printarea tridimensională este considerată, la ora actuală, una dintre cele mai revoluţionare tehnologii ale medicinii moderne. Recent, România a reușit să facă un pas important în acest sens, prin crearea la Timișoara a primei bio-imprimante 3D 100% românească, o premieră la nivel naţional.

CUM S-A AJUNS LA ACEST REZULTAT? În primul rând, foarte rapid, prin intermediul parteneriatului dintre Symme3D, un startup înfiinţat în urmă cu abia un an, și Oncogen, un centru de cercetare în domeniul terapiilor genice, unic în Estul Europei, inaugurat la finalul lui 2015.

Symme3D a început să dezvolte efectiv propriul model de imprimantă 3D, la începutul anului trecut, iar după nici cinci luni au venit și primele comenzi. De atunci, oferta startup-ului s-a diversificat, având deja în producţie două modele și în plan un al treilea, pentru piese industriale de dimensiuni mari, portofoliul de clienţi s-a îmbogăţit cu nume precum Renault, Continental etc., iar comenzile din afara ţării cresc constant. Compania, înfiinţată de 5 ingineri timișoreni, a anunţat recent deschiderea unei filiale în SUA, pentru a facilita vânzările de imprimante 3D pe continentul american.

Centrul de terapii genice și celulare în tratamentul cancerului Oncogen este un proiect finalizat recent și realizat cu ajutorul fondurilor europene, care are ca scop dezvoltarea de metode avansate de diagnostic și terapie a cancerului și a bolilor cronice degenerative cu morbiditate crescută și opţiuni terapeutice limitate. Centrul pune accentul pe promovarea cercetării cu potenţial aplicativ ridicat, activitatea fiind concentrată pe crearea de noi produse terapeutice și imunoterapeutice dezvoltate pe baza cercetărilor în domeniul terapiilor avansate cu celule stem umane.

Bio-imprimanta 3D care funcţionează în cadrul Oncogen a fost concepută și realizată de specialiștii Symme3D în colaborare cu cercetătorii centrului de terapii genice. Rezultatul este un echipament performant (superior celorlalte două imprimante 3D achiziţionate de centru), capabil să printeze, într-o primă fază, ţesuturi umane simple și care a trecut deja prin primele faze de testare, respectiv printarea de cartilagii. Proiectul este încă într-o fază incipientă, dar speranţele legate de posibilele utilizări ale bio-imprimantei 3D sunt mari, unul dintre rezultatele urmărite fiind printarea de ţesuturi complexe și/sau organe folosind celulele stem ale unui pacient. Urmând ca, după o fază de „hrănire” și dezvoltare în sisteme de tip incubator, ţesuturile respective să fie transplantate pacientului fără a mai exista riscul de respingere. O altă aplicaţie a bio-imprimantei 3D este în domeniul tratamentului cancerului – unde, prin prelevarea de celule canceroase, se urmărește o replicare 3D a tumorii și a organului afectat, pe care să poate fi testate diverse tratamente pentru identificarea medicaţiei optime și/sau crearea de tratamente personalizate pentru fiecare pacient în parte, eliminându-se astfel stresul și riscurile chimioterapiei.

Planurile sunt ambiţioase și implică un efort de cercetare, dezvoltare și testare de durată.