5 moduri în care realitatea virtuală a revoluţionat medicina

06-07-2017

Atunci când oamenii au experimentat pentru prima dată realitatea virtuală, şi-au imaginat toate utilizările diferite pe care această tehnologie ar putea să le ofere. Chiar și în cadrul medicinei, potențialul este deschis. Cel mai bun lucru este că oamenii de știință și profesioniștii din domeniul medical au lucrat împreună şi au implementat realitatea virtuală în procesul de învăţare şi în diagnosticul şi tratamentul unor afecţiuni.

Iată 5 moduri în care realitatea virtuală a revoluţionat medicina.

 

Transmisii live din blocul operator

Te-ai întrebat vreodată cum operează specialiştii din celelalte spitale?

Pentru prima dată în istoria medicinei, la 14 aprilie 2016 chirurgul oncolog Shafi Ahmed a efectuat o operație cu ajutorul unei camere video VR la spitalul Royal din Londra. Oricine a avut posibilitatea să participe la operaţie, în timp real, prin intermediul site-ului www.medicalrealities.com sau prin aplicaţia  VR/ OR. Un student la medicină, un jurnalist sau o rudă îngrijorată, toată lumea a putut urmări prin intermediul a două camere 360 grade cum Shafi Ahmed a eliminat un ţesut canceros din intestinul pacientului.

Realitatea virtuală ar putea ridica la un nivel superior experienţa de predare și învățare în medicină. Astăzi, doar câțiva studenți pot arunca o privire peste umărul chirurgului în timpul unei operații și este o provocare pentru aceştia să poată desluşi tainele meseriei. Cu ajutorul unei camere de luat vederi pentru realitate virtuală, chirurgii pot transmite în timp real operaţii, pentru a le permite studenților din întreaga lume să urmărească intervențiile chirurgicale.

Relaxarea pacienţilor cronici

Cunoşti cazurile în care unii pacienţi aşteaptă cu nerăbdare ziua în care vor fi externaţi din spital? Sau cele în care pacienţii au sentimentul că în spital timpul se opreşte în loc, se plictisesc, le este dor de familie şi de prieteni şi sunt îngrijoraţi de starea lor de sănătate?

Brennan Spiegel și echipa sa din spitalul Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, au introdus realitatea virtuală în programul de recuperare al pacienţilor, pentru a-i ajuta să se elibereze de stres şi pentru a le reduce durerea.

Cu ajutorul ochelarilor VR, pacienţii au posibilitatea să iasă din cei patru pereți ai spitalului și să viziteze peisaje uimitoare din Islanda, să participe la o expoziţie de artă sau să înoate împreună cu vieţuitoarele marine. Spiegel spune că nu numai experiența spitalului poate fi îmbunătăţită cu ajutorul realităţii virtuale, dar şi costurile de îngrijire pot fi reduse. Prin reducerea stresului și a durerii, perioada de recuperare a pacientului în spital și cantitatea de resurse utilizate pot fi diminuate.

Un proiect similar, un joc numit Farmooo, a fost dezvoltat de către o echipă de studenţi care şi-au propus să ajute pacienții adolescenţi cu cancer să își mute atenția în timpul tratamentelor cu chimioterapie, astfel încât să se poată concentra mai degrabă asupra activităților din joc, decât asupra tratamentului propriu-zis.

 

Crearea unui mediu familial

Experiența într-un spital este mai puţin stresantă pentru pacienţi, în special pentru copiii cărora le este dor de familie, prieteni sau de mediul liniștitor de acasă.

O companie olandeză a făcut această experienţă posibilă. Cu ajutorul unui smartphone şi a ochelarilor virtuali, VisitU face posibil contactul live cu o cameră video 360 de grade la domiciliu, la școală sau alte ocazii speciale, cum ar fi o zi de naştere sau un joc de fotbal. Deși sunt spitalizați, pacienții tineri se pot relaxa și se pot bucura de mediul familiar.

 

Recuperarea rapidă după un accident vascular cerebral

Pentru pacienții care au supraviețuit unui accident vascular cerebral sau prezintă traumatisme cerebrale, timpul este esențial. Cu cât încep mai devreme reabilitarea, cu atât sunt mai mari șansele de a-și recupera cu succes funcțiile pierdute.

MindMotionPro, produs de Swiss Mindmaze, învaţă pacienţii cum să ridice brațele sau să-și miște degetele cu ajutorul realității virtuale. Deși e posibil ca aceştia să nu efectueze mișcarea reală, aplicația sporește atenția, motivația și angajamentul față de recuperare, oferindu-le pacienţilor feedback vizual și auditiv. Aplicația face că practicarea mișcărilor să fie distractivă pentru pacienți, iar efortul mental ajută sistemele nervoase traumatizate să se recupereze mult mai rapid.

 

Creșterea empatiei în relația dintre medicii tineri și pacienţii în vârstă

Laboratoarele Embodied au creat "We are Alfred", o aplicaţie ce foloseşte tehnologia VR pentru a arăta studenților tineri de medicină ce înseamnă îmbătrânirea. Aceştia pot intra timp de 7 minute în pielea lui Alfred și pot experimenta modul de viaţă pe care îl are un bărbat de 74 de ani cu deficiențe audio-vizuale.

Scopul final al dezvoltatorilor este de a rezolva deconectarea dintre tinerii medici și pacienții vârstnici datorată diferenței de vârstă. Stimularea empatiei este mult mai ușoară atunci când medicii pot vedea lucrurile din perspectiva pacienților.